Astăzi, de Ziua Culturii Naționale, în Salonul „Mihai Eminescu” din Casa Culturii „Ion Creangă”, peste 30 de elevi ai clasei a II-a A de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” au adus poezia mai aproape de inimile noastre, cu o emoție sinceră și o bucurie care a umplut sala.

Am avut bucuria să-i acompaniez la chitară, în timp ce au rostit versuri din Eminescu. A fost un moment profund, care a dat sens acestei zile.

Activitatea a avut loc în cadrul Proiectului educațional „Eminescu în cuvânt și culoare”, în care Casa Culturii „Ion Creangă” este partener, un exemplu frumos de colaborare între școală și instituția culturală a orașului nostru.

Cât timp copiii noștri cresc cu poezia aproape, Târgu-Neamț rămâne un oraș al culturii și are viitor.

Felicitări copiilor și familiilor lor, doamnelor prof. Iulia Borș Humulescu și prof. Elisabeta Gabor, dlui profesor Ciprian Borș Humulescu și tuturor celor implicați!