Ținutul Zimbrului a împlinit zece ani, timp în care această microregiune a devenit singura destinație ecoturistică din România inclusă vreodată în Top 100 Destinații Sustenabile din Lume.
Primăria Târgu-Neamț este partener instituțional, încă de la începuturi, în această poveste pe care noi, oamenii locului, o dezvoltăm împreună și cu care se poate mândri orice nemțean.
Vreau să îi felicit în mod special pe Geanina Fedeleș, Sebastian Cătănoiu și Viorela Chiper, dar și pe TOȚI cei care, de-a lungul acestor zece ani, au pus umărul – și sufletul – la identitatea acestui brand recunoscut acum în țară și peste hotare: producători locali, meșteri populari, antreprenori, finanțatori, voluntari, Parcul Natural Vânători Neamț, celelalte primării din zonă și prietenii acestor meleaguri binecuvântate.
Felicitări tuturor celor nominalizați și premiați la Gală de Ecoturism Ținutul Zimbrului
…și tuturor celor implicați în acest proiect unic!
Sunt convins că, în următorii ani, Ţinutul Zimbrului – ecoturism în Neamţ va continua să crească și să aducă și mai multă valoare comunităților noastre.
Continuăm împreună, uniți,
Din adâncul pădurii, spre înaltul Cerului…
LA MULȚI ANI!
















