Astăzi am participat, la Tabăra Oglinzi, la deschiderea celei de-a XIV-a ediții a Concursului Național „Codrule, Codruțule”.
Este un eveniment care se potrivește firesc cu Târgu-Neamț, singurul oraș din ecodestinația Ţinutul Zimbrului, unde încă există conexiune între educație, natură și comunitate.
Felicit organizatorii- Ministerul Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar Județean Neamț și Clubul Copiilor Târgu Neamț, pentru consecvența cu care reușesc, de 14 ediții, să păstreze acest proiect viu și relevant.
Apreciez și implicarea partenerilor care susțin acest concurs, alături de Primăria orașului nostru si Daniel Vasilică Harpa – Consiliul Județean Neamț.
Le doresc tuturor participanților zile frumoase, experiențe care să îi inspire și bucuria de a descoperi un loc special din județul Neamț.














