Pe primul loc este siguranța copiilor noștri.

Ca tată și bunic, nu aș accepta niciodată să fie pus în pericol niciun copil. Și nu voi face asta nici în calitate de primar.

Știu că închiderea Bazinului de înot din Târgu-Neamț a creat dezamăgire în rândul copiilor care își doresc reluarea activităților cât mai repede. Înțeleg această stare și mi-aș dori ca lucrurile să fie simple. Din păcate, situația necesită responsabilitate.

În urma verificărilor efectuate, a fost identificată o problemă structurală care impune monitorizare și expertiză suplimentară, potrivit comisiei venită la fața locului (constructor și CNI). Până când specialiștii nu confirmă că totul este în parametri de siguranță, bazinul va rămâne închis.

Investiția a fost realizată prin Compania Națională de Investiții. A fost un proiect de suflet al fostului primar, Daniel Harpa, cu cele mai bune intenții pentru comunitatea noastră.

În prezent colaborăm cu specialiștii și instituțiile implicate pentru a stabili exact cauzele și soluțiile tehnice necesare.

Nu vom face improvizații și nu vom cosmetiza realitatea. Dacă sunt necesare intervenții, acestea vor fi făcute corect, conform legii și în condiții de siguranță deplină.

Prefer o redeschidere sigură și responsabilă, decât una care să fie de rău augur.

Stimați târgnemțeni, acestea sunt informații reale, bazate pe date tehnice și discuții purtate cu factorii implicați, nu pe speculații facute de la distanță.

Știu că această situație este dificilă pentru mulți copii și părinți.

Tocmai de aceea, vreau ca atunci când redeschidem bazinul, fiecare părinte să aibă liniștea că totul este în regulă.

Prefer o decizie prudentă astăzi, decât un risc regretabil mâine.

Poate că deranjez, dar vă asigur că am de gând să fac lucrurile corect, până la capăt.