Astăzi am trăit un moment care va rămâne în istoria orașului nostru: și-a început oficial activitatea Consiliul Local al Elevilor din Târgu-Neamț.

Într-un cadru solemn, cei nouă tineri membri în acest proiect-pilot și-au depus angajamentul public, cu o determinare care ne dă tuturor speranță.

A fost o ședință încărcată de emoție și entuziasm. Sala de Consiliu a fost plină: familiile, prietenii, profesorii, care au venit să-i susțină, dar și reprezentanți ai autorităților județene și locale: Daniel Vasilică Harpa – președintele CJ Neamț,Adrian Bourceanu – prefectul județului nostru, Adrian Păduraru – senator de Neamț,Paul Claudiu Cotirlet – deputat de Neamț, Ion Asaftei – vicepreședinte CJ Neamț, consilieri județeni și consilierii locali ai orașului, care au votat în unanimitate înființarea acestui proiect-pilot, indiferent de culoarea politică.

Le mulțumesc tuturor pentru susținere și pentru încrederea acordată acestei inițiative!

Dar, mai presus de toate, felicit membrii primului Consiliu Local al Elevilor din Târgu-Neamț! Astăzi au demonstrat că generația lor nu doar că are ceva de spus, ci este pregătită și să se implice, să dezbată, să construiască. Sunt convins că vor aduce idei noi, proiecte curajoase și multă energie în viața urbei noastre.

Târgu-Neamț are viitor. Iar viitorul a intrat astăzi în sala de Consiliu.

Doamne-ajută!