Constat cu uimire că un jurnalist din presa nemțeană, de la care aveam pretenția să stăpânească nu doar limba română, ci și sensul corect al cuvintelor, a ales să interpreteze greșit ceea ce am spus într-un clip recent. Nu știu dacă a fost din neatenție sau cu rea-voință, dar simt nevoia să clarific:
La Humulești s-a realizat un sens giratoriu nu din banii lui Vasile Apopei, ci din fonduri ale Ministerului Transporturilor, cu implicarea DRDP Iași. Această lucrare a fost posibilă datorită tuturor celor implicați – de la cetățenii care își plătesc taxele și impozitele, la colaborarea mea cu președintele Consiliului Județean Neamț și până la specialiștii care au executat efectiv lucrarea sau Ministerul care a alocat banii necesari.
Nu am spus niciodată că ar fi doar meritele mele. Când vorbesc despre „noi”, mă refer la echipa aleasă de oameni, care încearcă să își respecte promisiunile. Mă refer la toți cei care contribuim – administrație, parteneri instituționali și cetățeni – la dezvoltarea orașului de sub Cetate.
Eu sunt angajatul oamenilor din Târgu-Neamț, plătit din banii lor, și îmi fac datoria așa cum mi-a fost încredințată prin vot.
Nici în trecut, nici în viitor nu voi spune vreodată că „eu am făcut” ceva singur în Târgu-Neamț. Tot ce realizăm aici este rezultatul muncii comune, pentru oameni și din banii lor.
PS: Aș fi scris în versuri, dar înțeleg că și ele au devenit subiect de presă…
Adevărul e însă mereu la cei care muncesc, nu la cei care inventează povești.
Numai bine și spor la treabă să avem!








